joi, 28 mai 2009

Evoluţia publicităţii de modă (I)

după un material de Jean Kilbourne

Revistele de modă există de peste 150 de ani. În Statele Unite, Goldey’s Lady’s Book (care a apărut pe piaţă în 1831) dădea sfaturi cititorilor despre materiale, prezenta imagini cu cele mai noi creaţii şi, desigur, reclame. Bărbaţii beneficiau şi ei de propria lor revistă de modă, Burton’s Gentlemen’s Magazine (editată între 1839-1840).
La începutul anului 1867, a intrat în circulaţie Harper’s Bazaar, oferind femeilor posibilitatea de a vedea moda într-un mod cu totul nou. Atunci au putut vedea pentru prima dată vestimentaţia primului designer de modă al Americii, Charles Frederick Worth.
Anii ’30 sunt marcaţi de interesul tot mai mare pentru revistele de modă. Women’s Own a fost fondat în 1937 şi avea peste o jumătate de milion de cititori.
La început, modelele erau reprezentate prin desene, însă la începutul secolului fotografia a evoluat, promovând prin acest mijloc hainele. Astfel, tendinţele s-au putut răspândi mai uşor şi, ce e mai important, exista calea de a răspândi ştirile legate de modă de la Paris, capitala modei din lume.
Curând, moda şi arta au început să fuzioneze, prin intermediul artiştilor. Primele 2 reviste care au făcut acest lucru au fost Vogue şi Vanity Fair, în ale căror pagini au apărut inovatorii modei şi ai publicităţii, respectiv primele articole despre modă. Datorită acestei strânse legături între designeri şi fotografi, Vogue nu numai că a furnizat schiţe şi modele, dar a promovat şi couture-ul francez. Vogue rămâne însă cea mai populară revistă de modă care propunea prin Vogue Pattern Service modele ale caselor de modă celebre, ce puteau fi executate de către oricine.
Paul Poiret, unul dintre primii designeri francezi, a scris în a 30-a ediţie a Vogue, aniversară, despre targhetarea clientelei americare, considerând revista „una dintre cele mai bune metode de a comunica către o clentelă distinsă”.
La mijlocul anului 1990, surorile Anna şi Laura Tirocchi au deschis o mică afacere cu haine. La fel ca şi ceilalţi producători, surorile făceau haine personalizate pentru marea majoritate a elitei sociale. Ceea ce le-a diferenţiat pe cele două surori de competitori a fost expunerea celor două reviste de modă în magazinul propriu, clientele consultând paginile acestora, solicitând diferite preţuri pentru schiţele ilustrate. Acesta a fost începutul publicităţii de modă. Până la sfârşitul anului 1960, moda devenise cunoscută, multe dintre tendinţele lansate (fustele mini, perucile, pălăriile, bichinii) fiind adoptate în consum de către marea masă.
Filmul şi grupurile de muzică pop şi-au pus şi ele amprenta asupra dezvoltării modei. Însă lua naştere cel mai rapid mijloc de transmitere a tendinţelor, şi anume pictorialul, cu vedete sau manechine celebre. Unul dintre cei mai faimoşi fotografi ai anilor ’60, David Bailey, a făcut din manechine, precum Jean Shrimpton, vedete sau a transformat companii precum Vidal Sasson în icon-uri de coafură pentru celebrităţi ca Liz Taylor şi Judy Garland.