vineri, 24 iulie 2009

Publicitatea românească

Alături de campaniile de imagine demarate de către cei care activează în domeniul modei, o parte din branduri au apelat la agenţii de publicitate pentru a le promova imaginea sau oferta.
Iată câteva campanii publicitare realizate de agenţiile de publicitate:


Programul de fidelizare 2005 River Woods, Graffiti BBDO

Campania de promovare a programului de fidelizare River Woods a avut, ca idee centrală, revolta manechinelor. În cadrul programului, la achiziţionarea unui produs River Woods, consumatorul primea un card care îi oferea o reducere de 10% la următoarea achiziţie.
Conform ideii creative a campaniei, manechinele se plâng de faptul că, din cauza programului de fidelizare, stocul de produse River Woods se epuizează prea repede, astfel încât prezenţa lor a devenit inutilă în magazine. Forma concretă în care manechinele au protestat a fost apelul la mila publică: timp de o săptămână, manechinele au ieşit dezbrăcate, în faţa magazinelor, cu un carton în mână, spunându-şi povestea tristă şi cerşind un bănuţ de la trecători.


Riverwoods - The Begging Dummy


Colecţia de primăvară – vară 2006 River Woods, Graffiti BBDO

Colecţia de printuri pentru sezonul primăvară – vară 2006 a cuprins execuţiile Mother, Young Man şi Prince Albert. Conceptul creativ al campaniei a pornit de la caracteristicile vestimentaţiei River Woods: rezistentă şi comodă. Dezvoltarea acestui insight s-a facut pe o direcţie ce permitea execuţii inedite: atât de rezistente şi de comode încât nu vei mai dori să le dezbraci niciodată. Cele trei printuri ilustrează ideea de durată, de trecere a timpului în condiţiile în care hainele rămân aceleaşi. Este vorba despre o mamă care alăptează fără a renunţa la bluza pe care o poartă, despre un tânăr care se uită în oglindă, îmbrăcat fiind în haine pe care în mod clar le poartă de ani intregi şi i-au ramas mici, sau despre un altul care şi-a facut piercing cu hainele pe el.Campania a fost declinată, pe lângă print, şi pe segmentul outdoor în Bucureşti, Constanţa şi Timişoara (oraşele unde există magazine River Woods).Targetul campaniei este reprezentat de “tinerii adulţi” care cunosc valoarea vestimentaţiei pe care o poartă dar şi pe cea a banului şi apreciază calitatea mai presus de orice.

Riverwoods - Mother


Noua imagine Steilmann, FF Advertising

Campania include conceptele cu lupul siberian pe fond alb şi pisica albă pe fond alb sub sloganul "Gândeşte pe măsura ta". Cele două concepte subliniază ideea de clasă şi atitudine.
Sloganul dat de FF Advertising “Gândeşte pe măsura ta” comunică direct clientului: "Alege ceea ce ţi se potriveşte! Fii tu însuţi!" şi subliniază dorinţa Steilmann "de a înţelege perfect necesităţile clientului, şi de a-i susţine imaginea de succes".
Noua imagine s-a lansat odată cu noua colecţie toamnă-iarnă 2005-2006.



Steilmann - Lupul siberian / Pisica albă



Mothercare 2005, DDB


"Ştie mama ce ştie" este sloganul în jurul căruia DDB Bucureşti a construit campania de relansare pentru Mothercare.
Strategia campaniei porneşte de la insight-ul: nimeni nu-şi cunoaste mai bine copilul decât mama lui, de unde şi conceptul de creaţie ‘’Cine ar putea şti mai bine decât tine ce-i trebuie? Toţi ceilalţi l-au întâlnit abia 9 luni mai târziu.’’
Campania a constat într-o serie de machete de presă inserate în reviste pentru mame şi într-o acţiune de direct marketing, prin care Mothercare invita proaspetele mămici în magazinele sale, acolo unde le aşteapta un cadou: o cărticică-jurnal în care mama avea posibilitatea să noteze primele bucurii din viaţa copilului.


Mothercare – Biberon