joi, 2 aprilie 2009

Între seducţie şi splendoare

În Biserică, femeile îşi acoperă părul; la musulmani, femeile îşi acoperă chipul. Scrierile religioase ne învaţă că hainele trebuie să acopere cât mai mult corpul, în caz contrat expunerea părţilor corpului înseamnă păcat, cu riscul ca privitorii să fie ispitiţi sau stânjeniţi. Semnificaţia îmbrăcămintei evoluează în acelaşi ritm cu sensul modei, de la rolul de a acoperi trupul (ruşine), la cel de a-l pune în valoare (atracţia).
Interesantă este abordarea lui Samuele Bacchiocchi care, în lucrarea sa „Îmbrăcămintea creştină şi podoabele„ (Christian dress&adornment), tratează îmbrăcămintea ca indicator al valorilor morale, militând pentru modestie şi decenţă în înfăţişare.
Practic, moda evoluează de la simpla bucată de material la construcţii îndrăzneţe, căci orice creaţie are un creator, iar în modă creatorul e mereu în schimbare, în căutarea de noi modalităţi de execuţie şi prezentare; niciodată mulţumit, cu un spirit inovator, folosind veşmintele ca mijloc de exprimare.
Atunci când folosim eleganţa hainei ca armă de seducţie (ceea ce numim „păcat„), o facem pentru a obţine anumite avantaje (a fi remarcată, a convinge, a impresiona) sau de a atrage atenţia asupra corpului sau asupra hainelor ce-l împodobesc.
Pentru designerul de modă, a crea haine ispititoare este tot o strategie, de a se diferenţia de ceilalţi ofertanţi de pe piaţă cu produse similare şi a-şi câştiga clientela. Nu face decât să răspundă mecanismelor pieţei: se propune – se acceptă. Dar, dincolo de sensurile demonice ale vestimentaţiei, trebuie să recunoaştem că suntem atraşi de ceea ce este frumos, într-un sentiment de admiraţie.
Moda ţine de spiritul estetic al omului. Ne place o haină, iubim creaţiile vestimentare ale unui anumit designer, iar aceasta nu are nimic vulgar; este doar recunoaşterea frumosului acolo unde acesta există.

Niciun comentariu: